Niciodata nu va fi la fel

Am fost cuprinsa de viata cotidiana si nu mi-am dat seama cat sunt de trista…acum e prea tarziu; ma uitam la cerul albastru fara sa-mi dau seama ca azi el m-a strigat…e prea tarziu sa spun ca e tarziu.

Un trandafir ofilit fura un zambet fara sa-mi dau seama ca totul e de fapt o iluzie.

Peste tot gasesc lacrimi ce au innecat cerul in mare.

Zbor…ca un vultur pe cerul meu si nu gasesc nimic-nici macar o stea unde sa-mi scriu numele. 

Zbor…ca un vultur pe cerul albastru-ma orbeste si imi e  cald.

Zbor…ca un vultur pe cerul cenusiu-vad o lumina alba,o stea pe care e scris:”Cat te-am cautat!Citeste aceasta scrisoare:
             <<Intr-o lume in care sunt singur,intr-un spatiu prea mic sa te gasesc…exista o clipa pe care nu am reusit sa o recuperez, exista un zambet pe care ieri l-am pierdut…a disparut asa repede ; exista o constiinta care nu ma lasa sa respir,nu ma lasa sa plang…nu ma pot misca,sunt sclavul umil al gandului.
                  Pe strada am impresia ca mereu te vad venind…>>”

O scrisoare in care nu imi apare numele,o stea care pretinde ca ma cunoaste.Eu nu stiu pe nimeni si nimic,sunt doar eu…un vultur. 

M-am visat asa…

Cum poti renunta la tot ce este in jurul tau?
As alege sa vorbesc despre indiferenta.

In ochii tristi ai fratelui meu,printre lacrimile de gheata imi vad chipul…eram vesela,zambeam…insa era dorinta lui si nu a mea.

In ochii mei tristi fratele meu se vede ca intr-o oglinda…era vesel,zambea…insa era dorinta mea si nu a lui.

Prin mainile mele tremurande ii transmit un mesaj:”Du-te,nu mai sta!Caut-o! Nu a plecat de mult.Si totusi ea e aici…”.

Prin mainile lui tremurande imi transmite un mesaj:”Du-te,nu mai sta!Cauta-l! Nu a plecat de mult.Si totusi el e aici…”.

Fata mea imi tradeaza gandul “Ramai…nu vreau sa pleci ,trenul nu a sosit; nu vreau sa fii singur ratacind prin gara parasita.Mai stai o clipa aici!”.

Fata lui ii tradeaza gandul “Ramai…nu vreau sa pleci,trenul nu a sosit; nu vreau sa fii singura ratacind prin gara pustie.Mai stai o clipa aici! Uita de indiferenta…ce faci? ma lasi aici?”.

Si oglinda se sparge…fiecare ciob vorbeste pe limba lui.

Eu sunt X,eu sunt Y…eu sunt XY.
De ce X este langa Y? X si Y formeaza un intreg?
…tocmai s-a spart,e vina mea?

In ziua mohorata si ploioasa am hotarat sa plec.

Au fost doi si a ramas unul…

As vrea sa smulg tristetea din mine,insa as mai sti sa zambesc fara ea?

As vrea sa rup tristetea ce-mi inclesteaza vocea,insa as mai sti sa tip sa ma trezesc din somn?

Copilul din mine vorbeste,si cum neastamparat ce este…niciodata nu vrea sa faca cum il sfatuiesc.

Neglijent,el iese din “cochilia” lui si se bucura de falsa libertate,insa pentru cat timp?

Pe strada mea se plimba un copil,il simt asa aproape,insa e atat de departe-cred ca sunt eu…eu sunt aici,el e acolo…il las sa se plimbe,oricum strada mea e cu sens unic.

Un gand-copil face slalom printre celalalte ganduri…vrea sa ajunga primul,insa e atat de neobisnuit acest gand-copil…il las sa simta cum e sa fi in centrul atentiei.Probabil a venit zburand de la cineva si s-a oprit ratacit la mine.

Copilul din mine este fericit,insa pentru cat timp?

Zburda printre flori,este fericit…tipa,alearga,rade-parca il aud,este aici langa mine,atat de aproape incat pot sa-l mangai si totusi eu sunt aici,el e acolo.A cules cateva flori,oare pentru cine?(nu mai are cum sa se intoarca pe strada mea)

Plange in ploaie pe tunete si fulgere,merge descult,alearga…isi continua drumul.

Copilul din mine este singur,ii place…insa pentru cat timp?

Pe muntele rece,descult si obosit vrea sa atinga varful.Ce varf?

Se simte singur,insa nu renunta;ploaia,copacii,intunericul infricosator sunt capcanele mele pentru copilul ce ma parasise.Vrea sa se simta invingator si nu renunta,florile sunt in mana lui…ajunge in varf,stie sa tipe, stie sa planga si ma striga:” …am plecat,lasa-ma din nou sa fiu copilul din tine,nu vreau sa mai ratacesc in falsa libertate,intr-o singuratate sarata,lasa-ma sa ma intorc…”

Ma iert pe mine…eu aici,tu acolo…tu aici,eu aici.

Tristetea revine,voi sti sa zambesc.

Antiteza

E atat de frumos sa faci ce-ti place,sa razi cand te simti multumit de un lucru pe care il faci singur,pe propriile puteri.

E atat de frumos sa faci pe altcineva fericit,un zambet printre valurile de lacrimi din ochii de gheata-topesc raceala din tine.

E atat de frumos sa te transformi in acelasi timp cu natura,sa-i simti aerul curat,linistea tulburatoare,frica senina.

E atat de frumos sa iti simti mana in apa marii atat de rece,atat de nelinistita si totusi atat de calma-un amestec de stari neintelese,parca m-ar descrie.

E atat de frumos sa asculti melodia preferata,sa incepi sa visezi…(la ce? de ce renunt asa usor la un ideal? poate stiam ca e pierdut din momentul cand am inceput sa visez.)

 E atat de frumos sa sti sa scrii pe o foaie idei,ganduri ce reies dintr-un amestec de nelinisti interioare.

E atat de frumos sa sti sa zambesti pentru cel de langa tine atunci cand este nevoie.

E atat de frumos sa oferi celor de langa tine………..insa ce nu e frumos? 

Ganduri dintr-o carte

“A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca”(Emil Cioran)

Nu poti cere vietii fericire,decat o clipa fermecatoare si smulsa pe loc.

Nici vulturul n-ar putea supravietui daca n-ar avea prada.

Nici trandafirul n-ar avea farmec daca nu ar avea spini.

Exista o clipa in viata noastra cand trebuie sa realizam ca nu negatia este singura noastra forma de exprimare.

Sa consideram destinul o mare de amintiri.

Sa consideram amintirile o gramada de nimicuri ce ne face sufletul sa planga,o multime de spini…

Prin gingasia trandafirului mai poti intelege spinii?

Intr-o biblioteca prafuita,intr-un aer greu,intr-o liniste profunda…se aude batand ca intr-o usa ranita frica de a ma apropia de celalalt trandafir -am fost surprinsa ca nu avea spini,m-am gandit ca s-a ofilit asteptand sa reinvie ceva/cineva;sa se simta parfumul in biblioteca parasita.

Vad moliile cum doreau sa ma loveasca si pe mine…au ros tot….lacrimi,fericiri tiparite pe foile cartilor.Oare vor sa roada tot? si cand te gandesti ca nu are spini- poate asa mai simteau si ele durerea.

As vrea sa plec,insa mi se adreseaza o intrebare:

Te iubesti pe tine mai mult decat pe mine?

Daca ma iubesc,te iubesc.

Daca te iubesc,ma iubesc.

De ce te uiti asa la mine?…nu vei vedea decat ceva ofilit,un amestec de litere dintr-o biblioteca roasa de molii… 

Fara nuante

Imi place negrul?

Ce semnificatie are pentru mine negrul?

Unde gasesc o parte,o nuanta din aceasta culoare?

Noaptea-negrul meu,negrul tau-negrul tuturor.As fi vrut sa-l vad numai eu,sa-i dau fiorul unui suflet nelinistit.

Inchid ochii-intunericul ma sperie,imi este frica;as vrea sa-l vada si cei de langa mine-un negru “spalat” de lacimile mele.Aud un zgomot,deschid ochii tot in noapte…

As vrea sa vad intunericul din mine,sa cada ca niste picaturi de apa pe parul meu,sa-l simt,sa-l ating,sa-i simt frica de a fi vazut,descoperit…sa ma trezesc in noapte de lacrimi reci.

As vrea sa vad intunericul din tine,sa vad cum reusesti a gasi fericirea intr-un negru atat de fragil.Aleg noaptea,si ma trezesc…

As vrea sa vad intunericul din vis,sa ma vad cum caut reflectia gandurilor mele noaptea,si ma trezesc spunand tie…insa ce? un cer intunecat acoperit de nori.

As vrea sa am o mantie alba,sa ma trezesc noaptea si sa alerg pentru gand,sa ma las purtata de noapte…ma trezesc.

Vreau sa renunt la negru inca o data.

E tarziu,e prea tarziu sa ma trezesc din ploaia nesfarsita…si totusi imi place ploaia.

Definitia pasului absent

Daca stiam ca visez frumos,nu ma mai trezeam;cel putin acolo,in lumea visului pot sa vad ploaia fara sa ma atinga,sa planga cerul fara sa aud tunetul de care imi este atat de frica,sa zbor spre alte vremi,sa vad timpul cum trece pe langa mine ca un infinit de tic-tac-uri producand  dezechilibrul unei persoane fragile.

Care este diferenta intre noi? eu si cu tine suntem atat de diferiti,incat orice conflict duce la adancirea haosului.Sentimentul muritorului este pierdut in valtoarea unei cascade.

Ma trezesc din lumea visului,ma cuprinde un fior;stiu…ceva se intampla…ploaia din vis era adevarata, ies afara insa lacrimile mele nu se deosebesc de picaturile de ploaie…

Se aud tunete,vad fulgerele atat de aproape de mine-sunt sentimentele unui muritor,frica…

 Dar nu luati  seama la ce am zis eu. Octavian Paler are mult mai mult de spus:

″Doar un pas ne desparte.
  Nu ştiu dacă pasul absent
  e al meu
  sau al tău.
  Tu stai pe un mal al lui
  eu pe altul
  şi între noi curge noaptea.
  Ca să ajungem atât de aproape
  ca să rămânem atât de departe
  doar un pas ne desparte
  şi între noi curge noaptea continuu
  prin pasul absent. ″

Ma intreb de ce

Pe un nor de praf,pe o picatura de ploaie,pe un fulg de nea ajung undeva niciunde…

Alerg sa-mi gasesc zambetul,sarcasmul,cartile,muzica si ploaia;am ales sa ma construiesc din particule de praf,picaturi de ploaie,fulgul de nea l-as lasa deoparte- n-as vrea sa inghet inca.

De ce as alege un zambet? La ce imi trebuie?Nu am pentru cine sa zambesc…poate singurul lucru pentru care l-as alege e sa ma vad purtandu-l in oglinda sparta.

De ce as alege un sarcasm? La ce imi trebuie?-sa ironizez cioburile care m-au inghetat in clipa in care am zambit? As vrea sa vad cum m-as putea ironiza,sa imi tratez propria persoana ca straina…

De ce as alege cartile?-aici as spune  “Da” ,nu m-as mai gandi.Prin ele pot sa dorm,sa ma trezesc,sa visez…sa râd.

De ce as alege muzica?-fara muzica n-as putea face nimic…as ramane o conserva goala de peste maruntit.

De ce as alege ploaia?-pentru ca toate vin spre mine ca o ploaie acida,alungandu-mi linistea…si aici.

Sunt lucruri care ar defini un om?

De ce m-am oprit tocmai la ele?

Pot fi si eu ca tine?

Razele de soare ale unei primaveri premature ocolesc usor geamul camerei mele..shhht…nu vor sa ma trezeasca… frumos din partea lor.

Dragutele de ele,au impresia ca dorm, vreau sa le urmaresc, insa …ehhh.(asa spunem noi,oamenii, mereu “ehhh” si pierdem.)

Era un pic cam frig in dimineata respectiva,razele asteptau la geamul meu,nu se mai miscau - ”vorbeau” continuu;era un sentiment placut.

Intr-un moment de neatentie,am deschis usor ochii somnorosi..ahhh…le-am speriat,nu era dorinta mea sa le fac sa plece si am hotarat sa  vorbesc…stai asa…dar oare ma vor intelege? o intrebare tarzie pentru o raza prezenta.

Hei…ce se intampla de v-ati oprit tocmai la geamul meu?

Mi se soptea…un timp nebun,o adiere ciudata,o atingere plapanda,o mana calda ma tragea usor spre nesfarsit…intr-o lume total diferita de cea pe care o stiam,unde lacrimile tristetii sunt uscate inainte sa te gandesti ca esti trist si vrei sa-ti plangi un pic destinul de trecator neobservat care a ales sa nu faca nimic sa schimbe acest lucru…ca intr-o poveste in care exista mereu o interfata.

Sunt singura ca intr-o mare de raze si ma intreb daca ele inteleg ce vreau sa spun…trec pe langa mine,ma ating usor,imi invaluie chipul si zambesc subtil…adorm intr-o lume necunoscuta.

Cum e sa adormi intr-o lume pe care nu o cunosti? Ai cosmaruri,te gandesti ca iti este frica,ai indoieli…ai o reflectie a realitatii reci pe un ecran care se incalzeste tot mai mult, proprotional cu tristetea.Lacrimile se decid sa imi spele obrazul prafuit  SAU un vis cald,un zambet de foc,un fir de ata care se micsoreaza clipa de clipa ,masurand fericirea.

O lume a mea,nu a mea;o lume ce nu e a mea nu e nici a lui.

Cine este el?

Unde pot gasi o portita sa ma strecor….

Razele se decid sa ma trezeasca.

Eram convinsa de faptul ca m-au “rapit”,nici nu stiu de ce m-au ales pe mine,nici nu stiu cum sa reactionez…daca sa ma bucur sau sa plang…e o lume buna lumea asta?

Mai e cineva ratacit ca mine?

Voi stiti ca pot auzi vocile celor ce ma urmaresc din umbra-pot sa le aud vocea trista , am disparut …offf…asculta-mi tacerea.

Alb-negru

Toata viata am fost un visator…acum mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit puterea de a vedea realitatea asa cum este,am fost un las si am preferat visul refugiul meu.

Ma uit in oglinda si nu stiu ce vad,daca sunt eu in vis sau intr-o realitate amortita.

Poate mi-am dorit prin vis sa ating perfectiunea…dar cum pot fi perfect daca traiesc pe pamant,plang,regret,sunt un supus al sortii…

Si ma uit din nou …………………..

Ce am facut eu sa-mi vad regretele in oglinda? lacrimile si dorintele care nu se mai termina…

 Mai am timp sa plang,mai am timp sa rad,mai am timp sa fug de ceea ce sunt,de realitate… daca nu voi pleca acum,atunci  va fi prea tarziu?dar unde?

Ce am facut de nu m-ai alaturat sufletului tau?

Ce am facut sa raman un simplu privitor si sa asist la o piesa de teatru care se zice ca ar fi chiar traseul meu prin viata?(m-am facut uitat in propria-mi piesa…)