Ceva cosmopolit

 Din multitudinea de culori pe care le folosesc si le dau grai pe panza intr-o forma abstracta,m-am oprit astazi la albastru,era un cer senin…si albastru a ramas.M-am lasat invaluita de nuantele culorii,sa-mi linistesc sufletul si lacrima mea sa ajung intr-un ocean in care fericirea nu ma ignora si nici eu nu o ignor…dar porneste cu pasi timizi pe un teren mlastinos si nesigur.As fi pictat un inger,dar nu l-am vazut;poate mai am de invatat cum e sa pictezi un inger…………

Intr-un anumit timp,intr-un anumit spatiu;pe marginea unui lac,un apus de soare alaturi de vant venit sa-mi imbratiseze trupul.

Apusul il privesc ca o antiteza dintre zi si noapte ,cald si rece (sufletul meu).Si ingerul meu plange…imi trimite vantul sa-mi fure un zambet,imi trimite un vis sa vin la el,dar eu nu vreau sa parasesc apusul.

Si simt ….ceva se apropie si mi-e frica….nu e nimeni langa mine…ba da…e vantul,dar a plecat.Si plang,vreau sa plec dar nu pot,si vreau sa uit dar nu ma lasa…Cine?Cel care si-a adus aminte ce-mi place si vine sa culeaga franturile de ganduri de pe unde le-am lasat….mi-am imprastiat gandurile si nu a fost bine,mi-am negat legenda si am devenit o muritoare,mi-am negat si ultima bataie a inimii si am devenit…….Ce? O dara de lacrima pe obrazul celui care a venit sa culeaga gandurile mele imprastiate din ultimul loc unde mi-am petrecut ultima bataie a inimii,ultimul pas,ultimul clipit,ultimul apus care s-a sfarsit cu un zambet……

Vantul,de acum voi fi eu,voi veni la tine,tu,care ai decis sa-mi aduni gandurile,voi pune intr-o scrisoare ce am aflat si-ti voi trimite pe adresa:Nisip,Strada Apusului,Oras Voal Albastru,tara MNecunoscuta(undeva intre Pamant si Soare).

Povestea e poveste si e scrisa pe o pagina de catre un personaj prins si el cu un rol intr-un film.(somewhere sometime)

 

Ultima data…

Trec din nou prin locurile de altadata…un pas inapoi nu mi-a fost de ajuns,trebuia sa-l fac si pe al doilea-sa fie doi.Dar e ultima data,e de ajuns!

Unde trebuia sa ajung se zarea o masa de oameni si ploua…mereu.Ma strecuram printre picaturi.Simteam ca se desprinde ceva din mine si nu ma dumiream…

Cine sunt eu?

O intrebare inselator de simpla si tulburator de complicata.

Eu sunt cel care considera ca toate sunt ale mele,si albe si negre,eu le accept pentru doi ochi verzi,le accept pentru o voce ce-ti incalzeste sufletul (un suflet rece, innecat in greutati),le accept pentru putinele momente care reusesc sa le fur de la tine.De ce esti asa grabita? …grabita prin viata parca sa-ti indeplinesti inainte de vreme destinul.

Daca as fi un nor asupra ta,as face norul sa planga,sa-ti atinga fata imaculata si sa se incalzeasca de tine.

Cine esti tu?

De ce mi-ai dat atatea nedreptati?

De ce mi-ai rupt din mine visul?

De ce mi-ai furat gandul?

De ce m-ai lasat prada intunericului?

Intr-o zi de apasare,intr-o goana,intr-o ploaie de lacrimi…voi iesi de sub carapacea intunericului,prizoniera a lui de multa vreme si voi striga nestiind ca tu ma asculti,raspunzi,urmaresti si iubesti.

Cine sunt eu? Cine esti tu?

Daca as striga mi-ar raspunde multimea de oameni  spre care ma indrept?

Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.

Asta sunt eu.

Cine esti tu?

Eu am reusit sa am,azi,numai indoieli si sa nu mai ridic ochii spre cer decat ca sa stiu cand trebuie sa iau umbrela.

Sunt oare nevoit sa umblu pe urma oricarei fiinte care sa  poarte in ea o cat de vaga,o cat de slaba aducere-aminte din aventura mea neizbutita?

Cum poti interzice sufletului sa planga?

Stiam ca am plecat de langa tine. Cum m-am  intors in acelasi loc, in aceeasi situatie?

M-am strecurat pe langa tine ca un hot, pe langa un suflet prea pur pentru mine.Un chip prea limpede pentru unul apasat ca al meu.

Niste ochi care-ti ingheata orice miscare,prin simpla ta privire imi tremura crengile si ma pot face auzit…dar eu nu vreau,nu vreau,nu…nu…nu vreau sa ma fac vazut nepregatit si……

M-am strecurat ca un hot,dar nu am puterea sa vin spre tine si sa-ti spun “Permite-mi frumoasa mea/Sa-ti acopar privirea/Sa-ti vad gandurile/Sa-ti vad ochii de gheata/Stiu ca voi ingheta/Dar nu-mi pasa/Numai sa-ti vad ochii,/Lacrima care curge pe obrazul neted/Pe fata ta angelica”,si apoi sa plec din viata ta….cu un gust dulce al ultimei tale revederi.

Te-am privit atat de mult,incat acum nu pot sa vad.Apari in imagini frante de o bucurie nemarginita,ca o fantoma vie….alergi si te joci prin sufletul meu inghetat si razi,si razi….

Te-am urmarit atat de mult incat nu mai stiu sa fac altceva.Te rog sa existi pentru mine-eternitate,chiar daca nu sti ca eu exist,eu stiu ca tu existi pentru mine si asa va fi mereu……………Fuga ta,rasul tau imi interzic sufletului sa planga,lacrima mea ar face ca eu sa pierd si micile amintiri lasate de tine si nu-mi pot ierta asta vreodata. 

Ti-am auzit mersul plapand,vocea suava si plina de caldura- imi face ca sufletul sa danseze de fericire.

Te rog nu uita sa te intorci in locul asta niciodata…..

Eu sunt aici mereu ;nu am uitat,nu uit si nu voi uita-uitatul nu face parte din pasare phoenix care ma reprezinta.

“Nisipul in cadere minutul ne masoara/Asemenea clepsidrei;ne macina-ncet timpul/Pan’ la mormant, ramanem privind ca spectatorii.”

Eu sunt aici mereu!

Sa nu ma uiti! sau cel putin de locul in care radeai asa de tare….

Nu ma uita niciodata….

 Rasul tau ca un ecou ce se facea auzit si din  abis…. si zambetul tau ce se oglindea pe cer….

Nu ma uita….. Intoarce-ti privirea si fa-mi sufletul sa nu planga!

Nothing else matters

 Suntem constienti de prezenta binelui si raului,luminii si intunericului…….. dar oare ne-am gandit vreodata ca noi suntem rezultatul iubirii acestor doi termeni antitetici,invaluiti  intr-o totala aura de mister si rafinament;poate chiar de nepatruns pentru cei care nu au reusit sa inteleaga si sa simta adevaratul sens al cuvantului “fericire”.E ca un fel de breath me sau nothing else matters,un amestec straniu intre atingerea rece si sfidatoare a vantului si caldura si importanta pe care o acordam sentimentului.

Lumina  si Intunericul.Lupta intre spirit si materie,un nonfinit al finitului (putem verifica picturile lui Michelangello,unde nonfinitul este expresia cea mai emblematica a artei sale).

Poate termeni antitetici pentru ca asa ii consideram noi,dupa colorit, comportament…..,dar daca stam sa ne gandim ajungem la acelasi rezultat.

Locul este comun atat pentru Intuneric cat si pentru Lumina,alternand intre limita si limitat.Pe o perioada de  cateva ore ei se intalnesc si in fiecare zi,o dovada a fericirii perfecte si se intreaba “Ai intarziat o secunda.De ce? Puteam sa plec,timpul este limitat.” si raspunde “Secunda ma asteapta, universul este al meu,nu m-am pierdut in el.Mai vi si maine?,daca secunda se scurge sa ma astepti!”

Voi veni,chiar daca timpul este limitat.Te vei schimba? Da-mi un motiv? Raspunde-mi la intrebare! 

Maine! Secunda s-a scurs.

Te astept?

Cauta singur un raspuns.

Cum vrei.Dar eu voi fi intotdeauna aici….voi fi profesorul intunericului si iti voi desena umbra in apusul soarelui sau in rasaritul soarelui. Ma auzi? Ce preferi? Fac o schita a rasaritului sau a  apusului?  

Un pas  inapoi iti contempla propria opera! se rupe  o clipa de ea,o cantareste,o judeca.

Contureaza umbra sa ai imaginea.Imaginea mea este prezenta in rasarit,in apus,in zi,in noapte…….. 

Eternal

Am uitat de tot sa plec intr-o lupta pentru lumina.

Intunericul m-a atins si nu-mi pare rau,ma ajuta sa gasesc lumina mai repede ”Care dintre voi,trezit deveme,ca sa vegheze rasaritul si nu intunericul.”

 Eu m-am trezit mai tarziu,a trebuit sa trec prin multe sa ma conving de lumina. 

In cautarea raiului pe lume,el isi vaneaza umbra.

Chiar si legat la ochi,misterul si intunericul-vantul,ploaia rece…grea…, inaltimea sunt lucruri  care au ajuns sa nu  mai ma sperie,sunt prea mici pentru cate m-au atins pana acum …

Si ies din castel meu de nisip  infasurat intr-un voal de matase de un alb angelic,sfindandu-mi umbra ; din cer parca picaturile nu mai incetau-vad norii sangerand lacrimi de rubin.Se asezau frumos pe voalul alb, impodobindu-l.Pentru ce?

 Natura incerca sa-mi schimbe aspectul,ma pregatea sa spun ingerilor ca si pe pamant e rai,chiar si vazut din umbra.

“Care din voi,trezit devreme,ca sa vegheze rasaritul si nu intunericul?”

Daca atingerea mea-ti incalzeste sufletul,cheama-ma…cheama-ma!

Eu sunt aici!…Te privesc din umbra. 

 Trebuie sa va spun ca povestea este simpla.Trebuie doar sa va imaginati o fata,intr-un dormitor cu un toc in mana.Ea trebuie doar sa scrie de la stanga la dreapta de la ora zece la unu.

A treia zi

Inchipuiri! Deznadejde!Istovire! Ma agat de acest gand:”Unele lucruri tin de autoritatea noastra,altele nu.De noi tin opinia,sentimentul si aversiunea.”

Maine.

In seara asta ma apasa ceva straniu cu care voiam sa ma amagesc,ce nu vreau sa vad nu privesc.

In timp ce numar orele nerabdator-sa treaca mai repede,in lume sunt oameni care isi pun toate sperantele in aceste ore,dragostea si ultima lor putere. Exista oameni care gandesc agresiv fata de speranta,nu au cunoscut fericirea si nici nu au trait cu ea.Exista condamnati,exista oameni care asteapta soarele si ziua de maine sa nu mai vina niciodata-sa existe undeva,candva,niciunde…Altii sunt atat de obositi,incat noaptea nu este destul de lunga sa le ofere odihna de care au nevoie peste zi.

Si eu care mi-am pierdut ziua,am lasat-o sa treaca pe langa mine ca printr-un voal de matase,cu ce drept indraznesc eu sa chem ziua de maine?

Maine am dreptul sa chem sentimetul.Sa o intalnesc pe EA,sa ma bucur ca privesc singura linie care frange orizontul,curcubeul- care-mi poarta iluziile pierdute ale unei zile pierdute.

A treia zi chem aversiunea fata de EA.Prea multe iluzii pentru o persoana care isi intoarce spatele elegant ….sa renunt la eden si sa dau tarcoale la portile infernului…nu mai pot…trebuie sa plec de aici.Prea multe promisiuni,ca vine,ca pleaca…Nici macar frumusetea ei nu-mi schimba sentimentul de aversiune si ma opream totusi si ma gandeam  ca nu era vrednica de fericirea care venise spre EA.Dar cum poti gandi asa?

Nu ma uita aici,ascunde-ma si pe mine in sufletul tau…

Cineva mai puternic ca mine

Alergam.O carare pierduta.Alergam incotro? . Aveam parul lung,lasat pe spate si vantul respira prin el,atingea fiecare suvita.

Cineva m-a oprit.

Incotro?

Nicaieri,niciunde.Unde-i drumul,m-am ratacit? Cine esti tu?Un colindator fara pereche,ca si mine?

Strainul nu-i raspunde.Era impietrit si repeta mereu “Doamne,ochii tai.Doamne ,ce verde patrunzator?”

Nu mergi cu mine straine?

Unde?

Sa gasim fericirea.

Unde este?

Vantul continua sa-mi ravaseasca parul si ma indreptam spre lumina.

Straine,urmeaza-ma,alearga ca pierdem fericirea.Sa ajungem repede.

Doamne ,dar grabita esti!

Fericrea nu asteapta! Daca esti colindator fara pereche,alearga!

Doamne nu reuseam sa-mi dezmortesc privirea,era asa de frumoasa.Ma tinea ceva pe loc,nu schitam nimic,nici privire,nici zambet, nici voce.Imi luase tot,si ea tot alerga…….

Vino,vino…..

Isi intorcea din cand in cand capul si imi spunea”Faci totul sa ma pierzi?”. Iar eu continuam sa o urmaresc si ma intrebam daca e adevarat.Oare poate sa existe atat de multa frumusete intr-o singura fiinta? DA.Era si frumoasa si puternica-era ceva mai mult ca mine.

A ajuns la lumina cu acel colindator fara pereche.A prins fericirea la timp.

Nopti de iarna

In haina ta imaculata
Ai pustiit din nou padurea,
N-ai acordat o clipa de ragaz,
Fiintelor care ti-au iesit in cale.

Supusi in calea ta au fost,
Si codrul,ce ti-a luminat cararea
Si apele,ce ti-au scurtat din drum
Si stelele si luna…
Si pomii in genunchi plangeau,
Cerandu-ti tie Zana,indurare.
Iar tu vazandu-te infranta
Pamantul mai rau il inghetai.

Si la privirea ta,stapana-ntregului regat
Ia in brate sufletul meu
Privirea albastra- mi ingheata.
Auzeam cum haitele de lupi
Urlau cerandu-ti indurare.
Nu te-ai clintit din loc, de piatra ai ramas
De mine care iti stau in cale
De codru care te-ar putea intuneca
De ape care ar putea sa te topeasca
Nimic,nimic nu te opera.

As vrea sa vin!
S-alung singuratatea,
Dar tu iubita Zana,
Esti nemuritoare
Iar eu raman in lumea mea.

Si stand la geam
Si cum natura iar plangea
Din nou te auzeam venind,
Tu imi spuneai:”Vei fi nemuritor!”

Iubita Zana,iarna mea
Ramani aici in lumea mea,
Ramai sa fii o muritoare.

Lupii urlau,vestind pustietate
Iar pomii parca tot plangeau
Si Zana mea imaculata…
Ea va ramane tot asa
Nemuritoare,rece…

Strecoara-te, daca poti!

Joi dupa-amiaza.Ma gandeam sa scriu mai departe dupa niste ore istovitoare de cursuri.

Pe strazi era aproape intuneric din cauza norilor cenusii si a cetii,parca imi oprea respiratia.Merg cu o greutate pe inima,ma apasa ceva.A picurat. Ma tem sa nu porneasca o ploaie care sa transforme zapada intr-o oglinda sa-mi vad chipul obosit de atata durere si atata asteptare si s-o impiedice sa vina.Dar vantul incepe sa sufle mai tare si ploaia nu cade nici de data asta(natura nu imi era potrivnica).

Sus,in cerul cenusiu al dupa-amiezii-cand cenusiu,cand stralucitor-un nor s-a lasat dus de vant.Si eu am  prins radacini aici,intr-o asteptare fara noroc……….

In fata liceului.

Dupa un sfert de ora sunt sigur ca nu are sa vina.Stau si ma uit atent la fiecare ”ea” care trece pe langa mine….era usor de recunoscut,se imbraca in negru si le sunt recunoscator acelora care semanau cu EA,m-au facut sa sper… .Ceva imi spunea sa ma strecor prin multime ,sa plec si sa uit.Ziua era deja pe sfarsite………..EA s-a transformat  in amintiri de nisip,am incercat sa ma strecor dar a aparut cineva care intorcea clepsidra.  

Din rau in mai bine…

Viata fiecaruia dintre noi se petrece in limite determinate.Pana la nasterea noastra timpul s-a scurs neincetat,si avem convingerea ca se va scurge si dupa ce noi vom fi pierit.

Ar fi oare posibil sa ne intalnim in scris cand,deschizandu-mi cartea ca pe o fereastra-n noapte sa-mi iei sunfletu-n maini?

Poate in trecerea mea prin lumea voastra am lasat  ceva in urma, un ceva de care poate cineva isi va aminti odata si odata(daca datoria vietii n-ar fi impusa tuturor oamenilor la fel,as spune ca omul este dator sa traiasca fiindca inteligenta sa este indispensabila, de care trebuie sa-si dea seama,talentul sau sa fie tot mai puternic sa faca din rau in mai bine).

Si ce pot sa fac eu bine in miezul unei nopti,singur pe o strada pustie intrebandu-ma ce vrea de la mine povestea asta noua si ciudata. Merg pe langa casele insiruite ca niste cutii de carton-un bidonville, in care doarme EA.Si-mi aduc aminte de o hotarare pe care o luasem saptamana trecuta,sa fac inconjurul casei unde locuia EA,sa deschid poarta de la gradina,sa intru ca un hot si sa caut vreun indiciu care sa ma ajute sa regasesc domeniul pierdut si s-o mai vad o data,doar sa o mai vad…dar am obosit,m-am gandit sa-mi schimb hainele,am mers atata drum incat nici nu mai stiu ce a mai ramas pe mine si din mine-un suflet si o haina ciuruita de molii.Pentru ce?