Pot fi si eu ca tine?

Razele de soare ale unei primaveri premature ocolesc usor geamul camerei mele..shhht…nu vor sa ma trezeasca… frumos din partea lor.

Dragutele de ele,au impresia ca dorm, vreau sa le urmaresc, insa …ehhh.(asa spunem noi,oamenii, mereu “ehhh” si pierdem.)

Era un pic cam frig in dimineata respectiva,razele asteptau la geamul meu,nu se mai miscau - ”vorbeau” continuu;era un sentiment placut.

Intr-un moment de neatentie,am deschis usor ochii somnorosi..ahhh…le-am speriat,nu era dorinta mea sa le fac sa plece si am hotarat sa  vorbesc…stai asa…dar oare ma vor intelege? o intrebare tarzie pentru o raza prezenta.

Hei…ce se intampla de v-ati oprit tocmai la geamul meu?

Mi se soptea…un timp nebun,o adiere ciudata,o atingere plapanda,o mana calda ma tragea usor spre nesfarsit…intr-o lume total diferita de cea pe care o stiam,unde lacrimile tristetii sunt uscate inainte sa te gandesti ca esti trist si vrei sa-ti plangi un pic destinul de trecator neobservat care a ales sa nu faca nimic sa schimbe acest lucru…ca intr-o poveste in care exista mereu o interfata.

Sunt singura ca intr-o mare de raze si ma intreb daca ele inteleg ce vreau sa spun…trec pe langa mine,ma ating usor,imi invaluie chipul si zambesc subtil…adorm intr-o lume necunoscuta.

Cum e sa adormi intr-o lume pe care nu o cunosti? Ai cosmaruri,te gandesti ca iti este frica,ai indoieli…ai o reflectie a realitatii reci pe un ecran care se incalzeste tot mai mult, proprotional cu tristetea.Lacrimile se decid sa imi spele obrazul prafuit  SAU un vis cald,un zambet de foc,un fir de ata care se micsoreaza clipa de clipa ,masurand fericirea.

O lume a mea,nu a mea;o lume ce nu e a mea nu e nici a lui.

Cine este el?

Unde pot gasi o portita sa ma strecor….

Razele se decid sa ma trezeasca.

Eram convinsa de faptul ca m-au “rapit”,nici nu stiu de ce m-au ales pe mine,nici nu stiu cum sa reactionez…daca sa ma bucur sau sa plang…e o lume buna lumea asta?

Mai e cineva ratacit ca mine?

Voi stiti ca pot auzi vocile celor ce ma urmaresc din umbra-pot sa le aud vocea trista , am disparut …offf…asculta-mi tacerea.

Alb-negru

Toata viata am fost un visator…acum mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit puterea de a vedea realitatea asa cum este,am fost un las si am preferat visul refugiul meu.

Ma uit in oglinda si nu stiu ce vad,daca sunt eu in vis sau intr-o realitate amortita.

Poate mi-am dorit prin vis sa ating perfectiunea…dar cum pot fi perfect daca traiesc pe pamant,plang,regret,sunt un supus al sortii…

Si ma uit din nou …………………..

Ce am facut eu sa-mi vad regretele in oglinda? lacrimile si dorintele care nu se mai termina…

 Mai am timp sa plang,mai am timp sa rad,mai am timp sa fug de ceea ce sunt,de realitate… daca nu voi pleca acum,atunci  va fi prea tarziu?dar unde?

Ce am facut de nu m-ai alaturat sufletului tau?

Ce am facut sa raman un simplu privitor si sa asist la o piesa de teatru care se zice ca ar fi chiar traseul meu prin viata?(m-am facut uitat in propria-mi piesa…) 

Poate eu nu am fost niciodata eu

Cand ultimul strop de lumina se transformase in noapte,cand regina noptii isi deschide petalele albe , ma ghideaza sa caut prin sufletul ratacit ,clipele.

Cand m-am hotarat sa plec in aceasta ‘calatorie’ , nu m-am gandit ca va fi atat de complicat,de fapt s-a rescris povestea Alice in Tara Minunilor (stiu ca poate suna exagerat,dar asa este intr-un suflet ‘complex’ caruia ii trebuie mult timp de macerare in comparatie cu un suflet ’simplu’).

Nu m-am gandit ca pot sa nu ma mai intorc…

Nu m-am gandit ca in aceasta calatorie,lacrimile imi  vor curata ranile sufletului de clipe si voi alerga ca un nebun dupa ele,nu vreau sa le pierd! Nu-mi taiati aripile pentru ca nu veti sti ce sa faceti cu ele!

Ma simt atat de…fluid,atat de rosu…atat de vulnerabil.

Ideea mea nebuna m-a obligat sa aleg intre continuarea drumului infinit intr-o viteza ametitoare de invadare a intimitatii propriului trup si revenirea,dar nu-mi puteam permite un esec.

Ma gandeam daca as putea incetini ritmul…eu ar trebui sa adorm,ca sa pot vedea ce am in sufletul ratacit trebuie sa fiu treaza,sa simt apasarea vie a unui zambet glaciar al fluidului din mine.

Cum pot sa fiu treaza si sa dorm in acelasi timp?

Inca nu am avut acces la intimitatea sufletului,nu voi inceta niciodata,nici daca voi iubi,nici daca voi suferi,voi fi un martor permanent al evenimentelor (in realiate) si neobosit (in vis) in cautarea cheii spre clipele mele.

Dar nu inteleg de ce clipele sunt codate? si daca le-am trait odata,de ce nu pot reveni asupra lor ca intr-o problema de matematica:gresesc,imi dau seama de greseala si revin asupra ei pentru a o corecta.

Tu ce ai face? cum ai reactiona?

Cum vrei sa-ti recuperezi clipele…?

Cine sunt eu?

Eu sunt floarea purtata de vant

Eu sunt floarea uitata de tine.

Plecat-am fost si plecat voi fi

Tot un vis raman in oglinda mea

Si cand oglinda s-a spart

Am ramas prins intre cioburi.

Un ultim dans

Aseara am petrecut cu tine ultima suflare a zilei de 29 februarie .

O zi de neuitat pentru mine,o zi in care am prins aripi alaturi de tine,am inchis ochii privind chipul tau inlacrimat de durere,de bucurie,de repros…nu stiu,poate asta e singura mea dorinta,sa aflu motivul lacrimilor tale si pentru asta iti cer un ultim dans.

Am uitat.Cuvintele tale imi lipsesc,sunt invizibil pentru tine acum;(de ieri cel pe care il adorai a plecat…).

Acum poate  nu te mai vad,sunt un zombi ratacind prin lume,ies din inchisoarea intunericului sa-ti aud vocea.

Chiar daca nu-mi simti lacrimile,eu plang neincetat ca nu am reusit sa-ti marturisesc …plang si totul in jurul meu e rece…dar o lumina licare la capatul acestui drum de ratacire,poate vrea sa merg la ea;inca nu,vreau un ultim dans…

Acum sunt in fata ta,ma joc cu parul tau;tu nu ma vezi,nu ma auzi si nu imi simti caldura si atunci doare cel mai tare…am plecat acum,nu mai suport si plang…iar,de parca as fi incetat vreodata.

Stiu ca nu mai pot continua asa,pe zi ce trece obosesc mai mult si asta poate datorita refuzului meu de a inceta sa gasesc o modaliate de a vorbi cu tine.

Azi,se trezeste,vorbesc cu ea ca in fiecare dimineata,m-am obisnuit sa nu ma vada,sa nu ma auda…

Vine spre mine,trece prin mine…ce fior,ce sentiment ciudat…trebuie sa plec, parca ceva ma tine acolo…

Ies afara si tip,la fel de tare ca si durerea mea,stiind ca nimeni nu ma aude.

Oare ma insel? Cine ma poate ajuta?

Un fluture? ei ii plac mult,cum ma poate ajuta pe mine?

Plec in cautarea lui…a unui fluture pierdut care ma va intelge.

Si cant “Vreau sa fiu un fluture/Vreau sa ma joc in parul ei/Vrea sa zbor,vreau sa fiu un fluture/Un ultim dans…”

Nu intelegi si plang…

In ploaia de lacrimi,in valul de fulgere,in bataia vantului un ratacit intersecteaza calea mea , intersecteaza visele mele…

Vrea sa fiu un fluture,vreau un ultim dans al fericirii.

Lumina se apropie…

Sa sti,chiar daca nu reusesc sa ajung la tine,inainte ca lumina sa ne schimbe calea,te rog  iarta greselile mele.Cine nu greseste in viata?

O cale de intoarcere la tine nu exista,stiu ca asta iti doresti…Cauta si vei gasi…o parte din mine… si vei sti ca e trimis de mine,un cadou pe care nu am stiut sa-ti ofer…uita de cel care a uitat sa-ti spuna un simplu multumesc.

Un trecator penduland intre doua lumi,si lumina se apropie,se apropie…

Cand esti la pamant cine se mai intereseaza de tine?