Casa cu fluturi(II)

Cand timpul lui se stinse-n noapte
Simti pamantul sub picioare
Si Luna-l indruma din soapte
Spre-o casa cu zidiri domoale.
O scara din gateje, ‘nconjurata
De-o dara de lumina orbitoare-
Parca de nimenea urcata!-
Din stanga-i aparu ispititoare.
In capul scarii-o usa se desface
In doua parti,spre doua cai ciudate;
Ca pragul casei fara griji sa-l calce
Flacaul o-ncearca de mai aproape.
Izbit in nari de-o adiere calda,
Un zvon de liniste tulburatoare,
Isi ascuti auzul ca o prada
Ce calea si-a ales la intamplare.
Pasi discret taind necunoscutul
Iscand cu mersu-i colburi lucitoare;
In sovaiala lui uita cu totul,
De ghemul atarnat la cingatoare.
Eliberat din frageda stransoare
Acesta pe podele navaleste-
Ca-i semn divin,nu intamplare,
Baiatul nu se indoieste.
El firul sforii il urmeaza,
Cu trup si gand calatoreste
Si calea brusc se ingusteaza
Si inc-o data se largeste.