kamelot

february rush(jem-24)

Mici picaturi intr-o mare de nimicuri.
Asa incepe ziua mea.
Plec din linistea casei si gasesc o gloata de oameni teleghidati care ar fi in stare sa te calce in picioare pentru un scaun in metrou,insa eu sunt rupta de realitate,ascult muzica si zbor catre alte lumi,in care ma regasesc si stiu ca sunt  cea care zbor.

Prima picatura cazuta intr-o mare de minciuni,mi-am ales un timp incorect in care sa aterizez.Timpul nu ma asteapta,nici eu nu il astept pe el..nimeni nu asteapta pe nimeni.

Aici trebuie sa inveti sa plangi,sa ajungi sa cerni picaturile din mare si sa ramana deasupra in spuma marii,sa ma lovesc puternic de tarm si sa ma trezesc realizand de ce am ales aceasta lume.

Intrebarea este:eu vreau lumea asta insa ea ma accepta?

Ascult muzica si ma trezesc in fata liceului…e clar,timpul trece pe langa mine.

intre doua zari

Ma simt plutind intr-un castel de ape.
Ma simt innecata intr-un castel de nisip.
Ma simt…plangand intr-o lume care nu-i a mea.
Ma simt fluida intr-o lume solida.
Ma simt solida intr-o lume gazoasa si ma fac vinovata ca-l respir.

Printre atatea sentimente si stari,simt ca ma sufoc si rabufnesc.
Rafala de vant ce vine spre mine ma va lua cu ea,ce voi face intre timp:       *** imi voi plange destinul  ca s-a decis sa-mi taie norocul intr-un moment in care am reusit sa il vad-un gand trecator,prin soare,ce ma face sa inchid ochii.Ma orbeste.Il pierd iar,iar…m-am saturat de masina asta a timpului,de cate ori ma intorc gaseste alta situatie sa-l smulga din mana mea.
               ***voi spune “imi pare rau” ca n-am avut curajul sa-i vorbesc  cand era momentul si l-am lasat sa treaca pe langa mine,iar in spate sa ma innec in lacrimi.
Acum ca toate s-au acumulat,ce poate opri valul de praf sa ma smulga din lumea asta? Ce ma poate determina pe mine sa raman aici? eu voi plange dupa el,ii voi multumii destinului ca imi sare in ajutor…       
                                          

Pana la urma ce tot ma framant,oare nu vezi ca se tot repeta aceeasi blestemata poveste?
Oglinda imi este martorul,ea imi este salvator si las valul sa ma paraseasca iubindu-l si neuitand ca m-a ajutat cumva sa raman aici din propria mea decizie.
Unde este “aici”? Aici este oriunde cum oriunde este niciunde.
Cine este el? asa cum cine sunt eu?
Unde este el? El nu exista,el este doar clona mea.Insa oare cine crede asta?   
 

inca o sansa?

            Amorul meu de plumb,sufar atat de tare cand te vad in departare..of,inima mea se ofileste si bate din ce in ce mai putin pe zi ce trece…tu nu imi vorbesti,ma sting usor,usor…ca o frunza in adierea vantului ma plimb in jurul tau si tu nu ma vezi,nu vrei sa-mi soptesti nimic.Oare s-au terminat cuvintele tocmai la mine?

             Amorul meu de plumb,atarna greu si nu-l mai pot cara.Simt nevoia sa urlu de furie si de regret ca nu am avut curajul sa-ti spun cat de mult te urasc.

         Amorul meu de plumb,cum m-ai facut sa urasc? Dezamageste-ma sa te uit mai repede si fara regret!

          Amorul meu de plumb este de fapt gandul  care nu ma mai impaca,il resping desi stiu ca face parte din mine-ma privesc in oglinda si nu stiu cine este in interiorul meu -o existenta materiala,efemera si acra ca visina in parga.

          Nu am sa te uit niciodata.De ce ma privesti asa? te-am acceptat -am avut curajul sa te primesc in fiinta mea,amor dulce de primavara pus intr-o cireasa amara.

         Zambesc,plang…nici eu nu mai stiu ce fac…Si daca oglinda se sparge?

         

         

De toamna…

           Astazi te-am cautat printre frunzele pierdute, ieri m-am uitat pe geamul clasei si nu te-am zarit in gramada asezata la poalele teiului meu, acum cateva zile nici nu stiam de existenta ta si tu trecand prin fata mea  si asezandu-te pe umarul meu…cineva a plans.
           Acum mi-e dor de tine, simt puternic si infrigurat fiecare minut cand ma gandesc ca nu te vad-o,frunza mea!
           In caderea ta lina,privirea mi-ai atras ,in gandul tau era imaginea mea-n oglinda si tematoare te-ai asezat pe umarul meu.

Casa cu fluturi(III)

Schimbarea naste iar schimbare,
Dar calatorul coplesit
Respira-adanc,cu usurare
Cand firu-ajunge la sfarsit.
Neasteptat taciunele se-aprinde,
Caldura si lumina raspandeste:
Intr-o-ncapere fara umbre
Flacaul nostru se trezeste
Punand taciunele in vatra
Se-ntoarce simplu si zambeste
“Privesc la casa mult visata!”
In sine se marturiseste.
In dreapta lui ceasornicele toate
Ce-ar trebui sa fie marturii
Au limbile sucite si-nnodate
Si unele-s-devreme,iar altele tarzii.
Doar Soarele si Luna pot patrunde
Masura timpului ce-l retraieste;
Cand linistea in preajma naste unde
E fericit si simte ca pluteste.
De cate ori se lumineaza
Tacut…,la pas…senin porneste
Prin lumea calda ce vibreaza
Chiar de stapanul nu vorbeste.
Pe un culoar cu amintiri paseste
Prin pulbere de flori si frunze-
E multumit c-aici se regaseste
Afabil colectionar de panze.

In camera regretelor asaza
O noua carte de franturi alese,
Apoi asteapta rabdator sa iasa
Paianjenul care iluzii tese.
Se-mbata iar de prin gradina
Cu-aroma florilor mirese,
Isi ia aghiasma din fantana
Si seva de prin ramurile dese.
Cu capul aplecat,pazit de ganduri
Imaginandu-si unicul sarut
Se adanceste-n somn de fluturi
Visand discret la noul inceput.

Casa cu fluturi(II)

Cand timpul lui se stinse-n noapte
Simti pamantul sub picioare
Si Luna-l indruma din soapte
Spre-o casa cu zidiri domoale.
O scara din gateje, ‘nconjurata
De-o dara de lumina orbitoare-
Parca de nimenea urcata!-
Din stanga-i aparu ispititoare.
In capul scarii-o usa se desface
In doua parti,spre doua cai ciudate;
Ca pragul casei fara griji sa-l calce
Flacaul o-ncearca de mai aproape.
Izbit in nari de-o adiere calda,
Un zvon de liniste tulburatoare,
Isi ascuti auzul ca o prada
Ce calea si-a ales la intamplare.
Pasi discret taind necunoscutul
Iscand cu mersu-i colburi lucitoare;
In sovaiala lui uita cu totul,
De ghemul atarnat la cingatoare.
Eliberat din frageda stransoare
Acesta pe podele navaleste-
Ca-i semn divin,nu intamplare,
Baiatul nu se indoieste.
El firul sforii il urmeaza,
Cu trup si gand calatoreste
Si calea brusc se ingusteaza
Si inc-o data se largeste.

Casa cu fluturi (I)

Un tanar muritor,odata,
Lang-o fantan-a poposit
Si nestiind ca este blestemata
Placutul chip si-a oglindit.
In jur orice porniri viclene
De-atunci mereu a deslusit
Si de-adevarurile grele
El s-a lasat ademenit.
Marsava,falsa marturie,
Ipocrizie,lasitate,
Le distrugea fara sa stie…
Si-ajunge pizmuit sa fie
Fiindca lupta pentru dreptate.
Si fiecare rau in pieptu-i
Sadea dureri mistuitoare,
Fiecare rand de lacrimi
Puterea-i fereca mai tare.
Sa uite de asa povara
Se insoti curand cu vantul,
Dorind sa ajunga intr-o tara
De unde a fugit cuvantul.
Rosti in zbor o rugaciune
Si ingerii il ascultara:
Primi-intr-o mana un taciune
Si in celalalt un ghem de sfoara.

-urmeaza partea a2a-

Wake up

Tu vrei sa crezi ca viata este protectorul tau,te tine intr-un invelis de sticla…nu vrea sa te prabusesti sa fie nevoita sa te paraseasca.
Viata vrea sa creada ca tu esti cel care o protejeaza,bine ascunsa in spatele unui fizic si psihic cu ajutorul carora se crede un baedeker.
Tu nu ai exista fara viata,cum nici ea nu ar exista fara un complex(tu),in consecinta o putem considera un complex?
Cum il putem defini?-un obiect,o fiinta,eu,tu,noi…stim sigur ca necesita mai mult timp de macerare decat un simplu.Atunci tu ce ti-ai dori sa fii?
Ne putem considera niste obiecte care prind viata…insa obiecte cat timp?cand se decide sa devenim fiinta?
Este frumos sa crezi ca viata are suflet,este frumos sa iti arate viitorul si prin asta spun “rugati-va sa nu va creasca aripi”…iti ofera atat de multe lectii incat euforia ca ea te-a ales pe tine poate fi curmata de inconstienta unor fapte,vorbe,ganduri si chiar un zambet…insa de ce sa nu vedem si altfel lucrurile-oare ea nu s-a plictisit sa ne invete lucruri pe care noi nu vrem sa le intelegem,sa le vedem,sa le recunoastem.De ce? Pentru ca suntem prea orgoliosi sa le acceptam? Nu.Insa explicatia aceste afirmatii refuza sa se faca vazuta pe pagina neagra pe care tocmai scriu.
In aceasta secunda atat eu cat si viata se bucura…in secunda urmatoare aceasta bucurie se poate transforma intr-o lacrima capabila sa adune tristetile unui complex sa cada pe un pamant arid de unde va creste o lacramioara.De ce? Pentru ca asa mi-am dorit.
Tot ceea ce pierdem,pierdem pentru totdeauna,cand sunetele cuvintelor nu mai ajung la mine,vei sti ca eu am plecat.
Cu toate acestea pot afirma efemeritatea acestui complex…efemeritatea mea,a vietii-insa cat dureaza si ce se intampla pe parcursul ei?
Putem face mai multe gros-planuri…ma pot considera cu adevarat un globe-trotter.

08.08.2008,vineri

Aspectele dualitatii sunt demonstrate prin cuvinte: as putea fi rau,as putea fi nervos-as putea fi exact ca tine.Ai putea sa ma ghidezi,esti singura in calea mea si totusi renunt…fac totul in modul meu,iar tu gresesti cand crezi ca pot fi exact ca tine.
Intr-o lume in care sunt singur…pe strada mea te vad mereu venind…

Acum as vrea sa fiu egoista,pentru mine sunt eu…pentru ceilalti nu va fi nimic.Ma gandesc la mine ca la umbra unui vis(imi place sa urmaresc visele),ma gandesc la mine ca la un apus de soare,ma gandesc la mine ca la un om avid de certitudini…in lumea asta murdara care incearca sa-ti fure dramul de puritate…tu stai pe o scara de fier ,intr-un timp plictisit de indiferenta ta,intr-un timp care vrea sa scape mai repede de probleme  cotidiene si sa ajunga langa cine iubeste…iar in aceasta goana nebuna sigur va lua pentru mine decizii pripite si nepotrivite.
Uitandu-te spre cer…pana si el s-a plictisit de happeningurile pe care vrei sa ti le impui…insa eu raman la fel de impasibila.Ma gandeam la fericire…oare ea stie sa anticipeze  de ce ai tu nevoie,momentele cand tu vei fi fericit…ca si cum ar veni la pachet cu viata;sau tu prin nevoia ta de a-ti schimba starea,modul de a actiona decizi sa o chemi.Astfel  portiunile vacante fiind repede ocupate de alte sentimente similare chiar antitetice cu fericirea.
Imi place sa denumesc aceste clipe de  adanca concentrate,o placuta trandavie,o dolce farniente…poate e mult spus.
Putem considera fericirea,tristetea…sentimente pure luate odata cu primirea unui fizic si a unei vieti,sinonimele le putem lua ca derivate si prin consecinta ele sunt fericirile,tristetile…chemate,cele care vor umple eventualele goluri.

Digestul acestui articol…pot fi multe de completat,insa voi considera ca am raspuns macar la sfertul intrebarii prime.
“De ce am renuntat asa usor la un ideal?Poate ca l-am considerat pierdut de cand am inceput sa il visez.”
“Voi lupta pana cand va muri si ultima picatura de lacrima…” 

Dualitate

Mergi pe strada si esti inconjurat de oameni,de voci,de stari….si zambesti.Si pe langa A trec “eu”.
Stiind ca ai plecat de acasa cu gandul ca azi vei face un lucru folositor pentru tine…pe langa “eu” trece A.
Cum pot demonstra ca “eu” si A sunt aceeasi persoana?

A isi cauta ideile,”eu” isi gaseste ideile insa A a plecat….

In multitudinea de masti pe care le vad in zilele cand consider ca exista si alta viata paralela cu a mea…sunt triste.
Insasi eu port masca ,o masca cu ajutorul careia imi acopar sensibilitatea aparent inexistenta….
Duritatea,indiferenta au hotarat sa ii ia locul,dand mita insa cui? Pe cine vreau sa pacalesc? Pe mine insami?

Sa fie un prim semn al existentei dualitatii;exista A,exista si “eu”….

Sticla e aproape goala,paharul este aproape plin in mana si tocmai ii ordon sa se apropie de trupul insetat.Asta nu mai poate continua…si totusi golesc paharul? L-am aruncat sau l-am consumat.

Alt semn al dualitatii,se cere sau se continua agonia?

As putea fi rau,as putea fi nervos,as putea fi exact ca tine…as putea fi un fals,as putea fi un fraier,as putea fi exact ca tine…ai putea sa ma ghidezi,esti singura in calea mea…s totusi renunt,fac totul in modul meu…gresesti cand gandesti ca as putea fi exact ca tine.
Ti-ai fi dat seama pana acum….

Si toate din cauza ta…”eu” sunt A si A este “eu”.