Wake up

Tu vrei sa crezi ca viata este protectorul tau,te tine intr-un invelis de sticla…nu vrea sa te prabusesti sa fie nevoita sa te paraseasca.
Viata vrea sa creada ca tu esti cel care o protejeaza,bine ascunsa in spatele unui fizic si psihic cu ajutorul carora se crede un baedeker.
Tu nu ai exista fara viata,cum nici ea nu ar exista fara un complex(tu),in consecinta o putem considera un complex?
Cum il putem defini?-un obiect,o fiinta,eu,tu,noi…stim sigur ca necesita mai mult timp de macerare decat un simplu.Atunci tu ce ti-ai dori sa fii?
Ne putem considera niste obiecte care prind viata…insa obiecte cat timp?cand se decide sa devenim fiinta?
Este frumos sa crezi ca viata are suflet,este frumos sa iti arate viitorul si prin asta spun “rugati-va sa nu va creasca aripi”…iti ofera atat de multe lectii incat euforia ca ea te-a ales pe tine poate fi curmata de inconstienta unor fapte,vorbe,ganduri si chiar un zambet…insa de ce sa nu vedem si altfel lucrurile-oare ea nu s-a plictisit sa ne invete lucruri pe care noi nu vrem sa le intelegem,sa le vedem,sa le recunoastem.De ce? Pentru ca suntem prea orgoliosi sa le acceptam? Nu.Insa explicatia aceste afirmatii refuza sa se faca vazuta pe pagina neagra pe care tocmai scriu.
In aceasta secunda atat eu cat si viata se bucura…in secunda urmatoare aceasta bucurie se poate transforma intr-o lacrima capabila sa adune tristetile unui complex sa cada pe un pamant arid de unde va creste o lacramioara.De ce? Pentru ca asa mi-am dorit.
Tot ceea ce pierdem,pierdem pentru totdeauna,cand sunetele cuvintelor nu mai ajung la mine,vei sti ca eu am plecat.
Cu toate acestea pot afirma efemeritatea acestui complex…efemeritatea mea,a vietii-insa cat dureaza si ce se intampla pe parcursul ei?
Putem face mai multe gros-planuri…ma pot considera cu adevarat un globe-trotter.

08.08.2008,vineri

Aspectele dualitatii sunt demonstrate prin cuvinte: as putea fi rau,as putea fi nervos-as putea fi exact ca tine.Ai putea sa ma ghidezi,esti singura in calea mea si totusi renunt…fac totul in modul meu,iar tu gresesti cand crezi ca pot fi exact ca tine.
Intr-o lume in care sunt singur…pe strada mea te vad mereu venind…

Acum as vrea sa fiu egoista,pentru mine sunt eu…pentru ceilalti nu va fi nimic.Ma gandesc la mine ca la umbra unui vis(imi place sa urmaresc visele),ma gandesc la mine ca la un apus de soare,ma gandesc la mine ca la un om avid de certitudini…in lumea asta murdara care incearca sa-ti fure dramul de puritate…tu stai pe o scara de fier ,intr-un timp plictisit de indiferenta ta,intr-un timp care vrea sa scape mai repede de probleme  cotidiene si sa ajunga langa cine iubeste…iar in aceasta goana nebuna sigur va lua pentru mine decizii pripite si nepotrivite.
Uitandu-te spre cer…pana si el s-a plictisit de happeningurile pe care vrei sa ti le impui…insa eu raman la fel de impasibila.Ma gandeam la fericire…oare ea stie sa anticipeze  de ce ai tu nevoie,momentele cand tu vei fi fericit…ca si cum ar veni la pachet cu viata;sau tu prin nevoia ta de a-ti schimba starea,modul de a actiona decizi sa o chemi.Astfel  portiunile vacante fiind repede ocupate de alte sentimente similare chiar antitetice cu fericirea.
Imi place sa denumesc aceste clipe de  adanca concentrate,o placuta trandavie,o dolce farniente…poate e mult spus.
Putem considera fericirea,tristetea…sentimente pure luate odata cu primirea unui fizic si a unei vieti,sinonimele le putem lua ca derivate si prin consecinta ele sunt fericirile,tristetile…chemate,cele care vor umple eventualele goluri.

Digestul acestui articol…pot fi multe de completat,insa voi considera ca am raspuns macar la sfertul intrebarii prime.
“De ce am renuntat asa usor la un ideal?Poate ca l-am considerat pierdut de cand am inceput sa il visez.”
“Voi lupta pana cand va muri si ultima picatura de lacrima…” 

Dualitate

Mergi pe strada si esti inconjurat de oameni,de voci,de stari….si zambesti.Si pe langa A trec “eu”.
Stiind ca ai plecat de acasa cu gandul ca azi vei face un lucru folositor pentru tine…pe langa “eu” trece A.
Cum pot demonstra ca “eu” si A sunt aceeasi persoana?

A isi cauta ideile,”eu” isi gaseste ideile insa A a plecat….

In multitudinea de masti pe care le vad in zilele cand consider ca exista si alta viata paralela cu a mea…sunt triste.
Insasi eu port masca ,o masca cu ajutorul careia imi acopar sensibilitatea aparent inexistenta….
Duritatea,indiferenta au hotarat sa ii ia locul,dand mita insa cui? Pe cine vreau sa pacalesc? Pe mine insami?

Sa fie un prim semn al existentei dualitatii;exista A,exista si “eu”….

Sticla e aproape goala,paharul este aproape plin in mana si tocmai ii ordon sa se apropie de trupul insetat.Asta nu mai poate continua…si totusi golesc paharul? L-am aruncat sau l-am consumat.

Alt semn al dualitatii,se cere sau se continua agonia?

As putea fi rau,as putea fi nervos,as putea fi exact ca tine…as putea fi un fals,as putea fi un fraier,as putea fi exact ca tine…ai putea sa ma ghidezi,esti singura in calea mea…s totusi renunt,fac totul in modul meu…gresesti cand gandesti ca as putea fi exact ca tine.
Ti-ai fi dat seama pana acum….

Si toate din cauza ta…”eu” sunt A si A este “eu”.

Niciodata nu va fi la fel

Am fost cuprinsa de viata cotidiana si nu mi-am dat seama cat sunt de trista…acum e prea tarziu; ma uitam la cerul albastru fara sa-mi dau seama ca azi el m-a strigat…e prea tarziu sa spun ca e tarziu.

Un trandafir ofilit fura un zambet fara sa-mi dau seama ca totul e de fapt o iluzie.

Peste tot gasesc lacrimi ce au innecat cerul in mare.

Zbor…ca un vultur pe cerul meu si nu gasesc nimic-nici macar o stea unde sa-mi scriu numele. 

Zbor…ca un vultur pe cerul albastru-ma orbeste si imi e  cald.

Zbor…ca un vultur pe cerul cenusiu-vad o lumina alba,o stea pe care e scris:”Cat te-am cautat!Citeste aceasta scrisoare:
             <<Intr-o lume in care sunt singur,intr-un spatiu prea mic sa te gasesc…exista o clipa pe care nu am reusit sa o recuperez, exista un zambet pe care ieri l-am pierdut…a disparut asa repede ; exista o constiinta care nu ma lasa sa respir,nu ma lasa sa plang…nu ma pot misca,sunt sclavul umil al gandului.
                  Pe strada am impresia ca mereu te vad venind…>>”

O scrisoare in care nu imi apare numele,o stea care pretinde ca ma cunoaste.Eu nu stiu pe nimeni si nimic,sunt doar eu…un vultur. 

M-am visat asa…

Cum poti renunta la tot ce este in jurul tau?
As alege sa vorbesc despre indiferenta.

In ochii tristi ai fratelui meu,printre lacrimile de gheata imi vad chipul…eram vesela,zambeam…insa era dorinta lui si nu a mea.

In ochii mei tristi fratele meu se vede ca intr-o oglinda…era vesel,zambea…insa era dorinta mea si nu a lui.

Prin mainile mele tremurande ii transmit un mesaj:”Du-te,nu mai sta!Caut-o! Nu a plecat de mult.Si totusi ea e aici…”.

Prin mainile lui tremurande imi transmite un mesaj:”Du-te,nu mai sta!Cauta-l! Nu a plecat de mult.Si totusi el e aici…”.

Fata mea imi tradeaza gandul “Ramai…nu vreau sa pleci ,trenul nu a sosit; nu vreau sa fii singur ratacind prin gara parasita.Mai stai o clipa aici!”.

Fata lui ii tradeaza gandul “Ramai…nu vreau sa pleci,trenul nu a sosit; nu vreau sa fii singura ratacind prin gara pustie.Mai stai o clipa aici! Uita de indiferenta…ce faci? ma lasi aici?”.

Si oglinda se sparge…fiecare ciob vorbeste pe limba lui.

Eu sunt X,eu sunt Y…eu sunt XY.
De ce X este langa Y? X si Y formeaza un intreg?
…tocmai s-a spart,e vina mea?

In ziua mohorata si ploioasa am hotarat sa plec.

Au fost doi si a ramas unul…

As vrea sa smulg tristetea din mine,insa as mai sti sa zambesc fara ea?

As vrea sa rup tristetea ce-mi inclesteaza vocea,insa as mai sti sa tip sa ma trezesc din somn?

Copilul din mine vorbeste,si cum neastamparat ce este…niciodata nu vrea sa faca cum il sfatuiesc.

Neglijent,el iese din “cochilia” lui si se bucura de falsa libertate,insa pentru cat timp?

Pe strada mea se plimba un copil,il simt asa aproape,insa e atat de departe-cred ca sunt eu…eu sunt aici,el e acolo…il las sa se plimbe,oricum strada mea e cu sens unic.

Un gand-copil face slalom printre celalalte ganduri…vrea sa ajunga primul,insa e atat de neobisnuit acest gand-copil…il las sa simta cum e sa fi in centrul atentiei.Probabil a venit zburand de la cineva si s-a oprit ratacit la mine.

Copilul din mine este fericit,insa pentru cat timp?

Zburda printre flori,este fericit…tipa,alearga,rade-parca il aud,este aici langa mine,atat de aproape incat pot sa-l mangai si totusi eu sunt aici,el e acolo.A cules cateva flori,oare pentru cine?(nu mai are cum sa se intoarca pe strada mea)

Plange in ploaie pe tunete si fulgere,merge descult,alearga…isi continua drumul.

Copilul din mine este singur,ii place…insa pentru cat timp?

Pe muntele rece,descult si obosit vrea sa atinga varful.Ce varf?

Se simte singur,insa nu renunta;ploaia,copacii,intunericul infricosator sunt capcanele mele pentru copilul ce ma parasise.Vrea sa se simta invingator si nu renunta,florile sunt in mana lui…ajunge in varf,stie sa tipe, stie sa planga si ma striga:” …am plecat,lasa-ma din nou sa fiu copilul din tine,nu vreau sa mai ratacesc in falsa libertate,intr-o singuratate sarata,lasa-ma sa ma intorc…”

Ma iert pe mine…eu aici,tu acolo…tu aici,eu aici.

Tristetea revine,voi sti sa zambesc.

Antiteza

E atat de frumos sa faci ce-ti place,sa razi cand te simti multumit de un lucru pe care il faci singur,pe propriile puteri.

E atat de frumos sa faci pe altcineva fericit,un zambet printre valurile de lacrimi din ochii de gheata-topesc raceala din tine.

E atat de frumos sa te transformi in acelasi timp cu natura,sa-i simti aerul curat,linistea tulburatoare,frica senina.

E atat de frumos sa iti simti mana in apa marii atat de rece,atat de nelinistita si totusi atat de calma-un amestec de stari neintelese,parca m-ar descrie.

E atat de frumos sa asculti melodia preferata,sa incepi sa visezi…(la ce? de ce renunt asa usor la un ideal? poate stiam ca e pierdut din momentul cand am inceput sa visez.)

 E atat de frumos sa sti sa scrii pe o foaie idei,ganduri ce reies dintr-un amestec de nelinisti interioare.

E atat de frumos sa sti sa zambesti pentru cel de langa tine atunci cand este nevoie.

E atat de frumos sa oferi celor de langa tine………..insa ce nu e frumos? 

Ganduri dintr-o carte

“A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca”(Emil Cioran)

Nu poti cere vietii fericire,decat o clipa fermecatoare si smulsa pe loc.

Nici vulturul n-ar putea supravietui daca n-ar avea prada.

Nici trandafirul n-ar avea farmec daca nu ar avea spini.

Exista o clipa in viata noastra cand trebuie sa realizam ca nu negatia este singura noastra forma de exprimare.

Sa consideram destinul o mare de amintiri.

Sa consideram amintirile o gramada de nimicuri ce ne face sufletul sa planga,o multime de spini…

Prin gingasia trandafirului mai poti intelege spinii?

Intr-o biblioteca prafuita,intr-un aer greu,intr-o liniste profunda…se aude batand ca intr-o usa ranita frica de a ma apropia de celalalt trandafir -am fost surprinsa ca nu avea spini,m-am gandit ca s-a ofilit asteptand sa reinvie ceva/cineva;sa se simta parfumul in biblioteca parasita.

Vad moliile cum doreau sa ma loveasca si pe mine…au ros tot….lacrimi,fericiri tiparite pe foile cartilor.Oare vor sa roada tot? si cand te gandesti ca nu are spini- poate asa mai simteau si ele durerea.

As vrea sa plec,insa mi se adreseaza o intrebare:

Te iubesti pe tine mai mult decat pe mine?

Daca ma iubesc,te iubesc.

Daca te iubesc,ma iubesc.

De ce te uiti asa la mine?…nu vei vedea decat ceva ofilit,un amestec de litere dintr-o biblioteca roasa de molii… 

Fara nuante

Imi place negrul?

Ce semnificatie are pentru mine negrul?

Unde gasesc o parte,o nuanta din aceasta culoare?

Noaptea-negrul meu,negrul tau-negrul tuturor.As fi vrut sa-l vad numai eu,sa-i dau fiorul unui suflet nelinistit.

Inchid ochii-intunericul ma sperie,imi este frica;as vrea sa-l vada si cei de langa mine-un negru “spalat” de lacimile mele.Aud un zgomot,deschid ochii tot in noapte…

As vrea sa vad intunericul din mine,sa cada ca niste picaturi de apa pe parul meu,sa-l simt,sa-l ating,sa-i simt frica de a fi vazut,descoperit…sa ma trezesc in noapte de lacrimi reci.

As vrea sa vad intunericul din tine,sa vad cum reusesti a gasi fericirea intr-un negru atat de fragil.Aleg noaptea,si ma trezesc…

As vrea sa vad intunericul din vis,sa ma vad cum caut reflectia gandurilor mele noaptea,si ma trezesc spunand tie…insa ce? un cer intunecat acoperit de nori.

As vrea sa am o mantie alba,sa ma trezesc noaptea si sa alerg pentru gand,sa ma las purtata de noapte…ma trezesc.

Vreau sa renunt la negru inca o data.

E tarziu,e prea tarziu sa ma trezesc din ploaia nesfarsita…si totusi imi place ploaia.

Definitia pasului absent

Daca stiam ca visez frumos,nu ma mai trezeam;cel putin acolo,in lumea visului pot sa vad ploaia fara sa ma atinga,sa planga cerul fara sa aud tunetul de care imi este atat de frica,sa zbor spre alte vremi,sa vad timpul cum trece pe langa mine ca un infinit de tic-tac-uri producand  dezechilibrul unei persoane fragile.

Care este diferenta intre noi? eu si cu tine suntem atat de diferiti,incat orice conflict duce la adancirea haosului.Sentimentul muritorului este pierdut in valtoarea unei cascade.

Ma trezesc din lumea visului,ma cuprinde un fior;stiu…ceva se intampla…ploaia din vis era adevarata, ies afara insa lacrimile mele nu se deosebesc de picaturile de ploaie…

Se aud tunete,vad fulgerele atat de aproape de mine-sunt sentimentele unui muritor,frica…

 Dar nu luati  seama la ce am zis eu. Octavian Paler are mult mai mult de spus:

″Doar un pas ne desparte.
  Nu ştiu dacă pasul absent
  e al meu
  sau al tău.
  Tu stai pe un mal al lui
  eu pe altul
  şi între noi curge noaptea.
  Ca să ajungem atât de aproape
  ca să rămânem atât de departe
  doar un pas ne desparte
  şi între noi curge noaptea continuu
  prin pasul absent. ″

Ma intreb de ce

Pe un nor de praf,pe o picatura de ploaie,pe un fulg de nea ajung undeva niciunde…

Alerg sa-mi gasesc zambetul,sarcasmul,cartile,muzica si ploaia;am ales sa ma construiesc din particule de praf,picaturi de ploaie,fulgul de nea l-as lasa deoparte- n-as vrea sa inghet inca.

De ce as alege un zambet? La ce imi trebuie?Nu am pentru cine sa zambesc…poate singurul lucru pentru care l-as alege e sa ma vad purtandu-l in oglinda sparta.

De ce as alege un sarcasm? La ce imi trebuie?-sa ironizez cioburile care m-au inghetat in clipa in care am zambit? As vrea sa vad cum m-as putea ironiza,sa imi tratez propria persoana ca straina…

De ce as alege cartile?-aici as spune  “Da” ,nu m-as mai gandi.Prin ele pot sa dorm,sa ma trezesc,sa visez…sa râd.

De ce as alege muzica?-fara muzica n-as putea face nimic…as ramane o conserva goala de peste maruntit.

De ce as alege ploaia?-pentru ca toate vin spre mine ca o ploaie acida,alungandu-mi linistea…si aici.

Sunt lucruri care ar defini un om?

De ce m-am oprit tocmai la ele?